Timp de lectură: 2 minute
Sfaturile pe care obișnuiam să le primim de la bunici acum poartă denumirea de „life hacks” - cu alte cuvinte, toate trucurile simple, dar ingenioase, care facilitează îndeplinirea diferitelor activități. Uneori, există chiar și o explicație științifică în spatele acestor fapte. Te invităm să descoperi, împreună cu Whirlpool, cele mai importante sfaturi, utile și eficiente, pentru a avea experiențe excepționale și rezultate delicioase în bucătărie.
1. Smooties delicioase pentru mai mult timp
Se găsesc în diferite culori, roz, verde sau galben și îți oferă o stare de bine. Nu, nu vorbim despre jeleuri. Este vorba despre smoothie-uri! În ultimii ani, aceste băuturi preparate din fructe și legume proaspete s-au impus ca parte indispensabilă a unei diete sănătoase. Însă, nu toată lumea are timp să pregătească în fiecare dimineață un smoothie proaspăt. De asemenea, după câteva ore, smoothie-urile își pierd din vitamine, iar unele tipuri de fructe tind să se decoloreze inestetic la puțin timp după prepare și din acest motiv devine mai dificil să ne păstrăm entuziasmul atunci când vrem să preparăm un smoothie.
Însă, există câteva trucuri eficiente pentru a te bucura de un smoothie proaspăt mai mult timp:
- Aerul proaspăt este inamicul natural al smoothie-urilor proaspete. Dacă nu ai suficient timp dimineața, poți prepara smoothie-ul cu o seară înainte, cu condiția să-l depozitezi în frigider, într-un borcan închis ermetic;
- Adaugă puțin suc de lămâie - acest lucru va împiedica decolorarea fructelor. Astfel, piureul de căpșuni și smoothie-urile preparate din mere nu vor mai deveni maro;
- Acordă puțin timp pentru a pregăti smoothie-urile, tocând legumele și fructele. Le poți porționa și depozita în congelator pentru a fi gata de preparare. Dimineața va fi nevoie doar să adaugi lapte sau iaurt și îți vei începe ziua cu smoothie delicios.
2. Supa sau sosul sunt prea sărate?
Ai scăpat prea multă sare și scuza despre bucătarul îndrăgostit nu mai funcționează? Următoarele trucuri îți vor oferi o soluție salvatoare atunci când preparatele sunt prea sărate:
- Scoate rapid sarea din oală cu o lingură înainte ca aceasta să se dizolve. Funcționează bine mai ales atunci când ai scăpat mai multă sare decât era planificat sau când capacul era slăbit.
- Dacă textura preparatului permite, poți reechilibra aroma cu un lichid neutru – poți folosi bulion, apă, smântână sau lapte. Crema de brânză funcționează adesea la fel de bine. Este bine de reținut că aceste ingrediente adaugă un gust propriu, așa că trebuie să le adăugați în cantități mici. Sunt potrivite, de exemplu, pentru tocănițe sau preparate din cartofi.
Prea multă sare în mâncare? Poți reechilibra aroma preparatelor, folosind unul din sfaturile de mai jos:
- Dacă nu vrei să adaugi un alt ingredient lichid, poți tăia și adăuga un cartof crud în bucăți mari, lăsându-l la fiert aproximativ 15 minute. Amidonul din cartof absoarbe sarea și neutralizează aroma. În aceeași manieră, poți folosi o felie de pâine uscată, însă aceasta nu trebuie să fiarbă prea mult timp.
- Adaugă un ingredient dulce, precum mierea sau siropul de agave. Acest truc este potrivit pentru felurile de mâncare solide, cum ar fi o friptură. Neutralizează gustul sărat și oferă o crustă frumoasă și delicioasă la coacerea în cuptor. O lingură de miere sau sirop de arțar poate face minuni și pentru sosurile de salată foarte sărate.
- Dacă mai ai câteva ingrediente în bucătărie și puțin timp liber, poți găti fără sare o porție mai mare din preparatul ales, pe care să îl combini cu porția sărată. Acest truc funcționează bine pentru alimentele care îngheață.
3. Cum să gătești 4 preparate simultan în cuptor
Aștepți mulți invitați la cină? Ce poate fi mai convenabil decât să gătești un meniu complet format din 4 feluri de mâncare la cuptor, toate în același timp? Este soluția perfectă prin care vei avea gata rețete delicioase, rapid și eficient, chiar și pentru cel mai mare grup de prieteni. Funcția Cook4 a cuptoarelor Whirlpool face ca prepararea simultană a mai multor rețete să fie mai rapidă, mai simplă și mai eficientă ca oricând, revolutionand complet modul în care folosești cuptorul.
De exemplu, să presupunem că vei găzdui o cină pentru 12 prieteni. Cu funcția Cook4, poți găti simultan 4 feluri de mâncare diferite, de la friptură, la produse de patiserie și deserturi, fără să amestece gusturile sau aromele. Tot ce trebuie să faci pentru a te bucura de funcția Cook4 este să introduci preparatele pe niveluri diferite ale cuptorului. Apoi, setezi temperatura și timpul de gătire pentru fiecare fel de mâncare conform instrucțiunilor rețetei, iar cuptorul are grijă de restul. Interiorul cuptorului este proiectat pentru a distribui căldura uniform, astfel încât fiecare fel de mâncare să fie gătit perfect, indiferent de locul în care este introdus în cuptor.
4. Tava pentru desert este prea mare?
Rețeta este concepută pentru o anumită dimensiune de tavă? Nu este suficient să ajustezi cantitatea din fiecare ingredient, este vorba despre volum - ar fi nevoie de mai mult decât bine cunoscuta regulă de trei simplă pentru a-l calcula.
În acest caz, ce este de făcut când tava pentru desert este prea mare și nu ai la îndemână un calculator de buzunar? Cea mai eficientă metodă este să folosești puțină folie de aluminiu pentru a forma un cerc, ca un fel de perete în interiorul tăvii. Poți face cât de multe cercuri este nevoie până când obții diametrul potrivit. Următorul pas este să așezi hârtie de copt în tavă pentru ca aluatul să nu se lipească de folia de aluminiu. Datorită acestui truc, te poți bucura de desertul tău preferat fără să îți mai faci griji în legătură cu dimensiunea tăvii pentru cuptor, folosind doar câteva ustensile pe care toată lumea le are în bucătăria sa.
5. Rețete doar cu gălbenuș de ou
Ce se întâmplă cu tot gălbenușul de ou rămas într-un bol după prepararea delicioaselor bezele sau macaroons cu nucă de cocos? Dacă îți dorești să eviți risipa alimentară, avem câteva idei de utilizare a gălbenușurilor de ou râmase:
- Există prajituri de ciocolată care se pot prepara doar cu gălbenuș de ou, fără albușuri, la cuptorul cu microunde;
- Popularul desert portughez „pasteis de nata” (tartă cu cremă);
- Alte rețete care se prepară doar cu gălbenușuri de ou sunt și maioneza de casă, custard (cremă făcută din ouă şi lapte) sau lichior de ouă;
- Dacă nu ai timp pentru a crea un preparat cu gălbenușurile de ou rămase, nu-i nici o problemă. Atât albușul, cât și gălbenușul pot fi congelate și apoi păstrate la congelator pentru aproximativ 10 luni. Cu toate acestea, gălbenușul de ou păstrat la congelator ar trebui folosit doar pentru preparate gătite sau care sunt complet încălzite.
Un alt sfat imporant: Congelați albușul și gălbenușul în porții, de exemplu în recipiente goale de iaurt sau chiar în tăvile pentru cuburi de gheață. Astfel, poți folosi întotdeauna cantitatea de proteine de care ai nevoie. Cel mai bine este să amesteci gălbenușul de ou cu puțină sare sau cu zahăr (1 linguriță de sare pentru 10 ouă sau 1 lingură de zahăr pentru 10 ouă). Însă, este bine să etichetezi conținutul pentru a nu avea surprize în bucătărie.
6. Care este cel mai bun mod de a fierbe pastele?
Fierberea pastelor pare a fi pentru începători – pui apă, adaugi sare, puțin ulei și gata. Însă, nu acesta este ordinea corectă a pașilor. Sarea crește punctul de fierbere a apei. Deci, dacă este adăugată prea devreme, apa va fierbe mai greu. Cel mai potrivit moment pentru a adăuga sarea este atunci când apa fierbe deja. Apoi se adaugă pastele în oală. În acest mod, sarea va pătrunde în aluat.
Există și un zvon despre faptul că pastele ar trebui să fie fierte în apă cu puțin ulei – în Italia, toată lumea dă din cap în privința asta. Uleiul, spre deosebire de sare, nu modifică timpul de gătire, dar nici nu previne lipirea pastelor. În apa fierbinte, uleiul se ridică la suprafață, în timp ce pastele se fierb dedesubt. În schimb, un truc care contribuie la prevenirea lipirii este fierberea pastelor într-o cantitate suficientă de apă, amestecând în mod regulat.
De altfel, și scurgerea pastelor este un subiect tabu în Italia. Pastele se răcesc și, totodată, se pierde amidonul care oferă multor sosuri acea textură cremoasă. Este recomandat să stropești cu câteva picături de ulei de măsline pastele înainte de a le servi.
7. Dezghețarea rapidă a pâinii
Pâinea și chiflele se păstrează luni de zile în congelator - dar cum le dezgheți rapid și eficient când îți este foame? Dacă lași pâinea în bucătărie pentru a se dezgheța, trebuie să aștepți între una și trei ore înainte de a putea fi consumată. Dacă nu ai atât de mult timp la dispoziție, avem câteva sfaturi utile pentru tine:
- Programul de dezghețare a pâinii al cuptorului cu microunde Whirlpool este de departe cea mai rapidă metodă pentru a avea pâine pufoasă;
- Alternativ, poți dezgheța rapid pâinea și în cuptor: trebuie doar să preîncălzești cuptorul la aproximativ 180 de grade și să introduci pâinea pentru aproximativ 30 de minute, apoi trebuie să lași pâinea să se răcească la temperatura camerei pentru încă 30 de minute. Rulourile congelate sunt gata la cuptor în doar 10 minute;
- Dacă ai congelat pâinea în felii, le poți dezgheța direct în prăjitorul de pâine sau în cuptor, unde durează între zece și cincisprezece minute pentru a fi gata.
Bun venit la Whirlpool! Pentru noi, confortul începe acasă.